Desi de acest lucru nu as fi vrut sa ma conving niciodata, si tu ti-ai batut joc de un suflet,chiar daca nu aveai nici cea mai mica nevoie de el. Si ce sa fac acum? Sa te urasc pentru asta? Nu, nu pot. Pot doar sa ma urasc pe mine, pentru prostia si naivitatea mea, pentru principiile mele conform carora atata timp cat iubesti, nu poti fi in stare sa-ti ranesti persoana iubita.
Am ales sa scriu aici pentru a fi nevoita sa-ti scriu chiar tie un mesaj sau mai rau,sa-ti dau un telefon. La cat esti tu de vanitos, probabil n-ai fi raspuns,sau cel putin, ai fi facut-o dupa multe insistente de-ale mele. Uite ca am invatat si eu ce inseamna sa ai autocontrol si mi-am propus sa nu te caut. Te voi lasa in pace,sa-ti traiesti viata si sa fii fericit. In fond, fiecare om urmareste sa fie fericit in viata asta chiar cu pretul tristetii altora. Tu esti unul dintre ei : tu esti omul care calca peste orice cadavru, care nu asculta de nimeni, care nu ramane miscat atunci cand persoanele “dragi lui” se zvarcolesc de durere in fata lui. Tu esti acela care promite mult si face putin, acela care spune cu usurinta “te iubesc” atata timp cat acest cuvant nu are nicio legatura cu eventualele fapte pe care le savarseste. Tu esti acela caruia jocul la doua capete i se potriveste perfect si titulatura de “cameleon” , mai mult decat perfect. Tu esti omul care are capacitatea de a transforma orice zi intr-un basm, esti acela care poate face o femeie sa se simte Zana acestuia, in orice moment. Dar, asa cum tu stii mai bine decat oricine, esti acela care strica frumusetea si fantasticul basmului intr-o clipa cu rautatea, perfidia si raceala lui.
In fond, poate ca ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi te-a scos in cale. Asa, bula in care eu traiam s-a spart si am constatat,cu stupoare ce-i drept, ca oamenii ca tine nu exista doar in imaginatia mea . Oamenii ca tine sunt peste tot, sunt printre noi, oamenii ca tine fura in continuare inimi si distrug vieti. Nu , nu..acum nu te gandi ca mi-ai distrus viata. Gandeste-te doar ca incepusesi sa lucrezi un pic la treaba asta, incepusesi sa- mi dai sperante pe care, in urmatorul moment mi le smulgeai cu cea mai mare furie…si cata durere provocai, stiu doar eu…
Dar tu ma cunosti si stii ca eu n-as putea sa urasc pe nimeni, pentru nimic. Nu spun prin asta ca voi mai accepta vreodata sa fii totul pentru mine,asa cum eram de parere odata. Toate se nasc si mor. Iubirea mea pentru tine moare din zi in zi mai mult pentru ca tu nu mai esti aici sa ai grija de ea. Ai plecat fara sa privesti inapoi si acum te rog sa faci cumva sa ramana lucrurile tot asa…Sa uitam unul de altul, sa uit tot ce a fost si tot ce ar fi putut sa fie, sa ne uitam saruturile,mangaierile, serile friguroare de decembrie…Sa uitam numerele de telefon, sa uitam toate vorbele dulci si toate starile de euforie. Hai sa uitam tot, hai sa le lasam sa moara sau sa fuga din inima noastra. La ce bun sa pastram ceva ce nu ne mai foloseste? Hai sa ne intalnim peste un timp, sa ramanem uimiti de evolutiile noastre si sa ne intrebam retoric de ce n-a mai ramas nimic…
